Jurnalul Annei Frank • În memoria unui suflet

Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută. Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august 1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți - Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare. 
La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.

„Dragi cititori”, vă scriu despre scurta viață prinsă între aceste coperți. Nu știu cum aș putea să o descriu pe scumpa noastră Anne Frank. Un copil? O adolescentă? O pasăre călătoare?

Un model, aș putea spune. Un exemplu pentru umanitate. E trist că această carte nu este inclusă în lista de lecturi obligatorii pentru ora de istorie.

Viața Annei e cuprinsă în paginile jurnalului său. Deși la un moment dat, la radioul din subsol Anne aude pe frecvența engleză că jurnalele de război au o șansă să fie găsite (și publicate) în urma terminării războiului, cine s-ar fi așteptat la o vâlvă atât de mare? Jurnalul ei a fost tradus în peste 65 de limbi și a evoluat de la stadiul de jurnal personal, la avengura unui fenomen global.

Senzațiile pe care mi-au dat-o aceste pagini sunt unice. Poate suna clișeic, căci știm cu toții că fiecare carte (bună) are unicitatea ei, însă povestioarele Annei Frank sunt vii, nu numai prin faptul că reprezintă memoriile copilei, ci pentru că viața cu care le-a scris atunci persistă încă, și va continua să persiste.

Viața colectivă, cu toate ajunsurile și neajunsurile sale (soții Van Dann), relația mamă-fiică, tată-fiică și soră-soră, etapele maturizării, prețuirea clipelor scurte de fericire (prăjiturile atât de rare, câțiva cartofi rămași în cămară, o nouă carte care poate fi citită și deslușită, lecțiile de istorie și germană), dragostea juvenilă care se manifestă într-o lume apocaliptică, unde ai senzația că frumosul și bunătatea sunt îngropate cu brutalitate într-un mormânt aflat la capătul universului.

Te năpădesc fie lacrimile, fie sentimentele de repulsie față de acea lume, atunci când citești în jurnal cuvintele acestui copil care știe să vadă fericirea printre gratiile războiului: