Se afișează postările cu eticheta memoriile unei gheise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memoriile unei gheise. Afișați toate postările

11 septembrie 2014

Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden • Recenzie





Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti. Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.


A trecut mult timp de când am vizionat pentru prima oară filmul premiat cu Oscar „Memoriile unei gheișe”. Țin minte că nu aveam mult peste paisprezece ani. Imediat ce s-a terminat, m-am documentat și am aflat de carte. Mi-am dorit încă de atunci să o citesc. Mereu îi admiram cu drag coperta pe când o zăream în librării și oftam de fiecare dată când priveam prețul.

Dar știți cum se spune. Lucrurile bune necesită o lungă așteptare. ─‿‿─
Am fost surprinsă să regăsesc în paginile acestui roman memorialistic atâta informație. Nu numai că pătrundem pe străzile din Kyoto ca niște invitați de onoare, dar avem ocazia să cunoaștem o adevărată lume despre care mulți nu știu atât de multe pe cât cred.

Așa cum am aflat din mulțumirile de la sfârșit, personajul principal, Sayuri/Chiyo, este creat după un tipar real. Povestea este fictivă, dar informațiile despre etapele pe care le are de săvârșit o tânără pentru a deveni gheișă sunt cât se poate de reale. ✿◠‿◠