Se afișează postările cu eticheta lydia davis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lydia davis. Afișați toate postările

25 decembrie 2014

„Sfârșitul poveștii” de Lydia Davis ♦ Recenzie


                                                


Epuizată după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?
Totul începe cu sfârşitul în acest roman hiper-lucid şi tulburător despre o dublă obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câştigătoare a Premiului Man Booker 2013.
Lydia Davis s‑a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi romanul Sfârşitul poveştii, pe lângă eseuri şi traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s‑a acordat în 2013. A predat literatură şi scriere creativă la universităţi americane cu tradiţie. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.
O carte despre o poveste. O poveste de iubire. O poveste de iubire foarte, foarte diferită de orice altă poveste de iubire.

Lydia Davis e foarte darnică față de cititorii ei. Imediat ce începi să citești, naratoarea ne deșiră întregul deznodământ al poveștii. Practic, cartea începe cu sfârșitul, ceea ce poate să ne descurajeze de la continuarea lecturii, în definitiv. Însă, cu cât înaintezi în citire, rămâi surprins.

În unele pagini, naratoarea (protagonista, de fapt) ne oferă date concrete despre realitatea în care trăiește, ceea ce m-a făcut să cred că romanul e unul memorialistic. Așadar, trăiri autentice, veridice. 

Vincent, personajul la care se raportează întreaga narațiune a acestei cărți, este un tânăr dichisit cu o sumedenie de trăsături. „Sfârșitul poveștii” este de fapt portretul acestui Vincent, un bărbat față de care, deși știm că îl iubește, naratoarea nu se manifestă afectiv direct, în sensul adolescentin pur, fără alte floricele.