„Cartea de gramatică interioară” de David Grossman ♦ Recenzie

Date tehnice
autor: David Grossman
traducător: Gheorghe Miletineanu
nr. pag.: 447
editura: Univers
publicată în 2012

Cartea de gramatică interioară este despre un copil, Aaron, care nu vrea să crească mare.Cartea de gramatică interioară este despre un copil, Aaron, care îşi doreşte cu disperare să crească mare. Romanul lui David Grossman este despre un copil de zece ani care are mintea unui om de o sută de ani. Romanul este despre un copil care are mintea inocentă ca a unui bebeluş. Cartea aceasta este despre un copil hiperinteligent şi hipersensibil, care priveşte cu milă nesfârşită un fluture aruncat în plasa unui păianjen. Cartea aceasta este despre copilul care aruncă fluturele în plasa păianjenului. Este despre un băiat în creştere care nu creşte, închis timp de trei ani şi jumătate în acelaşi corp de copil, în aceleaşi haine care nu‑i rămân mici, în aceiaşi pantofi cu un număr mai mare.Cartea de gramatică interioară este despre loialitatea nemărginită în prietenie şi despre trădarea prieteniei. Este un roman despre înspăimântătoarea inocenţă a unui copil şi despre obscenitatea la fel de terifiantă care‑i tulbură gândurile. Este cartea unei adolescente în conflict cu o mamă care o umileşte tot timpul şi îi dezvăluie răsunător toate defectele şi slăbiciunile. Este cartea unei mame puternice şi dure ca o stâncă, şovăitoare şi chinuită de grija copiilor ei. Este cartea unei bătrâne cu chipul neted ca al unei păpuşi de porţelan, care se încăpăţânează să nu moară, deşi familia ei a obosit să o îngrijească. Este cartea unui tată uriaş şi vesel, ocrotitor, blând şi drept ca Dumnezeu din ceruri. Este cartea unui tată nepăsător, nedrept şi răzbunător. Este o carte despre tine, Cititorule, oriunde ai fi.

„El o să țină minte copilul care e el acum, o să-l sape adânc în memoria lui, căci poate că sunt lucruri care se uită când te faci mare, e greu de spus ce anume, dar există desigur ceva care-i face pe toți cei mari să semene puțin între ei, nu la față, bineînțeles, nici la caracter, ci prin altceva, ceva ce există la toți, ceva căruia ei toți îi aparțin, ba chiar îi dau ascultare, și când Aaron o să fie ca ei, înalt ca ei, el o să-și șoptească cel puțin o dată pe zi, ai em go-ing, ai em ple-ing, ai em aaroning, și astfel o să-și amintească lui însuși că el e nițel Aaron particular sub toate lucrurile astea generale.” 

Lui Aaron, personajul principal al acestei cărți sfâșietoare, îi e frică să crească. De fapt, el refuză cu desăvârșire să crească. Mai mult, el depășește orice limită a umanului. Când îmi întâlnesc verișorii, care abia au ajuns la vârsta de 6-7 ani, regăsesc în ochii lor aceeași limită depășită. O altfel de viață. Până la vârsta asta, încă e posibil să trăiești o altfel de viață, să îți creezi propria lume folosindu-te doar de ochii carnali și cei ai minții. Zilele trecute, la un curs de la facultate, unul din profii mei pălăvrăgea despre ceva legat de teoria romanului. La un moment dat a început să pălăvrăgească ceva interesant, citându-l pe Freud: „din ochii oricărui copil se poate naște un roman”. Exact asta veți regăsi în paginile acestui volum.