„Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay ◘ Recenzie

Pomeneam într-o altă recenzie despre frumusețea de a te simți spiritual alături de câteva zeci de pagini legate între ele printr-o poveste și două coperți. Cât de des ne simțim astfel? Cât de des o carte reușește să ne pătrundă în viață ca și când ar fi o ființă umană, în carne și oase?

Ce-i drept, romanul scriitorei de origini engleze, franceze și ruse Tatiana de Rosnay, este special. Prin construcție sau structură? Prin elementele de teorie de alcătuire a romanului? Nu, desigur că nu. Când povestea unei fetițe evreice cu păr auriu și ochi migdalați își țese amintirea printre străzile minții tale, știi că ai de-a face cu o cu totul altă taină.

„Se numea Sarah” este un roman-pânză, ca pânzele țesute la război de bătrânele cu mâini veștede, dar vii prin ceea ce reușesc să creeze. O pânză împărțită în două. Jumătate e putreziciune, e odioasa imagine lăsată de pașii unui război care avea să fie văzut drept imagistica iadului pe pământ. În această nepăsare a oamenilor care nu sunt de origine ebraică, cei care privesc corvoadele de evrei care merg, trași prin propria mizerie și blestemați să se nască într-o lume ingrată, ignorantă, apar chipurile unor copii. Copii de evrei. Nevinovați, firavi și fără de păcate. Cu ce vină? Cu ce discernământ?

Intriga poveștii ia naștere în momentul în care Julia Jarmond se trezește neștiutoare, la nu mai mult de 45 de ani, față de evenimentele care s-au întâmplat între porțile Parisului în vara anului 1942 în Velodrome d'Hiver. O pată în istoria Franței despre care francezilor le e rușine să vorbească. „De ce ai vrea să dezgropi trecutul? Unele lucruri trebuie să rămână neștiute. E pentru binele tău.” Se spune că suntem personajele principale în propriul destin hărăzit de o forță divină. Nimic nu e întâmplător, dragii mei. Nimic. Nici scrierea acestei cărți.

Oamenii merită să cunoască adevărul. Pentru ei. Pentru cei nevinovați. Pentru copiii care nu știau de ce ei sunt atât de diferiți de ceilalți.

Un roman cu un mesaj usturător, care a trezit furie și dezgust în sufletul meu. Slab populat în tropi și figuri, dar bogat în mesaj. Nu trebuie ca un text să fie neapărat plin de metalimbaj pentru a cuceri. L-am sfărămat în mai puțin de trei zile.

Vă invit, împreună cu Editura Litera, să cunoașteți povestea celei care „Se numea Sarah” și care nu a trăit cu drama singurătății celor evadați din lagărele morții. (click aici pentru a comanda degrabă)