13 decembrie 2014

„Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt

 Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.
Două ore. 
Două ore și încă puțin
Cam atât mi-a luat să citesc integral această carte.
Acum respir greu. Am pieptul plin de emoții și mi-e rușine să-mi ridic privirea din laptop.
Oscar m-a răvășit emoțional, psihic și sufletește. În 103 pagini am reușit să mă cufund într-un ocean de trăiri.
Probabil caracterul meu sensibil m-a făcut să trec atât de ușor de la o extremă la alta.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.

Vreau să vă vorbesc despre Oscar, despre cum el, deși ochii mi-au lăcrimat precum un robinet stricat, m-a făcut să râd și să mă umplu cu viață. „Oscar și Tanti Roz” e exemplul perfect de carte care se metamorfozează într-un pahar de învățături, pe care mintea umană îl soarbe cu poftă. Depinde însă de fiecare suflet ce gust va simți după.

Oscar, această doză de fericire, este un băiețel tare simpatic, în vârstă de zece ani, poreclit Bilă de către prietenii lui Jumară, Popcorn și Einstein. Bilă pentru că este bolnav de leucemie, iar capul lui arată ca o bilă. Internat în permanență în spital, lui Oscar îi trec prin fața ochilor diferite figuri: doctorul Düsseldorf, părinții lui, asistente și tanti roz. Din aceste tanti roz (femei care stau alături de copiii bolnavi din spital de două ori pe săptămână) se remarcă o anumită Tanti Roz. Această Tanti Roz intră în raza de interes a lui Oscar. Împreună, devin un tot, doi prieteni care m-au fascinat în decursul a două ore cât niciun profesor de istorie în 12 ani de școală. Desigur, această comparație este de prisos. Nimic nu se compară Oscar și Tanti Roz, împreună, în fața lui Dumnezeu. De neoprit!
Când Tanti Roz îi spune lui Oscar să-i scrie o scrisoare lui Dumnezeu, băiatul, contrariat, o întreabă:

„- Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
- Nu te-ai mai simți atât de singur.
- Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?
- Fă-l să existe. [...] De fiecare dată când o să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. [...]
- Și ce să-i scriu?
- Spune-i ce gândești. Gânduri pe care nu le spui nimănui, gânduri care te apasă, îți rămân în minte și îți îngreunează sufletul, te blochează, iau locul ideilor noi și te fac să putrezești. Dacă nu vorbești cu nimeni, o să devii un depozit de gânduri vechi și împuțite.”

Te aștepți de la o carte în care protagonistul e un copil în vârstă de zece ani să găsești... cu totul altceva. Personal, m-am așteptat la cu totul altceva. E înnebunitor de plăcut să simți cum câteva pagini au atâta putere, cum câteva  mii de cuvinte reușesc să te îngroape în propria ființă și să te facă să îți pui sute de întrebări.

Îmi pierd încet-încet cuvintele... așa că vă invit doar să citiți. Dacă aveți încredere în cuvintele mele, atunci citiți-o. Cumpărați-o. Oferiți-o cadou. Împrăștiați povestea. Împrăștiați viața!

(pe loc de pe Libris.ro)
„Dacă mi-ar păsa de ce gândesc proștii, n-aș mai avea timp să văd ce gândesc oamenii inteligenți.”
„Dacă pronunți cuvântul moarte într-un spital, nimeni nu aude.”

„Nimeni nu poate să scape de suferință. Nici Dumnezeu, nici tu. Nici părinții tăi, nici eu.”

„Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai încredere. De-aia cuiele îl dor mai puțin. Își tot
spune: îmi face rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai încredere.”

„De fapt nu mi-e frică de necunoscut. Doar că mă enervează să pierd ceea ce cunosc.”

„privește lumea în fiecare  de parcă ai privi-o pentru prima dată.”

4 comentarii: