Două ore.
Două ore și încă puținCam atât mi-a luat să citesc integral această carte.
Acum respir greu. Am pieptul plin de emoții și mi-e rușine să-mi ridic privirea din laptop.
Oscar m-a răvășit emoțional, psihic și sufletește. În 103 pagini am reușit să mă cufund într-un ocean de trăiri.
Probabil caracterul meu sensibil m-a făcut să trec atât de ușor de la o extremă la alta.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.
Vreau să vă vorbesc despre Oscar, despre cum el, deși ochii mi-au lăcrimat precum un robinet stricat, m-a făcut să râd și să mă umplu cu viață. „Oscar și Tanti Roz” e exemplul perfect de carte care se metamorfozează într-un pahar de învățături, pe care mintea umană îl soarbe cu poftă. Depinde însă de fiecare suflet ce gust va simți după.
Oscar, această doză de fericire, este un băiețel tare simpatic, în vârstă de zece ani, poreclit Bilă de către prietenii lui Jumară, Popcorn și Einstein. Bilă pentru că este bolnav de leucemie, iar capul lui arată ca o bilă. Internat în permanență în spital, lui Oscar îi trec prin fața ochilor diferite figuri: doctorul Düsseldorf, părinții lui, asistente și tanti roz. Din aceste tanti roz (femei care stau alături de copiii bolnavi din spital de două ori pe săptămână) se remarcă o anumită Tanti Roz. Această Tanti Roz intră în raza de interes a lui Oscar. Împreună, devin un tot, doi prieteni care m-au fascinat în decursul a două ore cât niciun profesor de istorie în 12 ani de școală. Desigur, această comparație este de prisos. Nimic nu se compară Oscar și Tanti Roz, împreună, în fața lui Dumnezeu. De neoprit!
Când Tanti Roz îi spune lui Oscar să-i scrie o scrisoare lui Dumnezeu, băiatul, contrariat, o întreabă:
„- Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
- Nu te-ai mai simți atât de singur.
- Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?
- Fă-l să existe. [...] De fiecare dată când o să crezi în el, o să
existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. [...]
- Și ce să-i scriu?
- Spune-i ce gândești.
Gânduri pe care nu le spui nimănui, gânduri care te apasă, îți rămân în minte
și îți îngreunează sufletul, te blochează, iau locul ideilor noi și te fac să
putrezești. Dacă nu vorbești cu nimeni, o să devii un depozit de gânduri vechi
și împuțite.”
Îmi pierd încet-încet cuvintele... așa că vă invit doar să citiți. Dacă aveți încredere în cuvintele mele, atunci citiți-o. Cumpărați-o. Oferiți-o cadou. Împrăștiați povestea. Împrăștiați viața!
(pe loc de pe Libris.ro)
„Dacă mi-ar păsa
de ce gândesc proștii, n-aș mai avea timp să văd ce gândesc oamenii
inteligenți.”
|
„Dacă pronunți cuvântul moarte într-un spital, nimeni nu
aude.”
|
„Nimeni nu poate să scape de suferință. Nici Dumnezeu, nici tu. Nici
părinții tăi, nici eu.”
|
„Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar
ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai
încredere. De-aia cuiele îl dor mai puțin. Își tot
spune: îmi face rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai
încredere.”
|
„De fapt nu mi-e frică de necunoscut. Doar că mă enervează să pierd
ceea ce cunosc.”
|
„privește lumea în fiecare de parcă ai privi-o pentru prima
dată.”
|
Minunat!
RăspundețiȘtergere❀
ȘtergereSuperb! Sper sa citesc aceasta carte cat mai curand.
RăspundețiȘtergereCiudat titlu pentru o carte atat de frumoasa :))
♥
Foarte frumoasa recenzia. Si pe mine m-a impresionat cartea ...
RăspundețiȘtergere