„Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman - Recenzie

Un vals și un duet al etapelor vieții. Personaje-oameni, personaje-prieteni. Te și sperie senzația pe care ți-o oferă un astfel de roman, care își coase paginile de minte și suflet. Nu ai cum să îi refuzi prestigiul. Când te dor oasele și gândurile de la atâta politică bolnavă care se scurge din televizor și din gurile oamenilor, sau de cursurile sau orele plictisitoare, căutați cartea asta pe site-ul editurii Litera și deschideți-vă mintea către miile de posibilități pe care le aveți de a vă schimba viața, sau de a o trăi așa cum merită.

Personajul principal este Elleonor, sau Elly așa cum o alintă toți apropiații, o fetiță surprinsă în plină maturitate încă de la o vârstă fragedă. Viața lui Elly are un substrat care îți frânge inima. Fratele ei, Joe, reprezintă un astru indispensabil în viața fetei. Joe e un fel de Soare, iar Elly Pământul. 

Sarah Winman ne întinde în fața ochilor o pânză pe care sunt țesute personajele ei. Elly e un fel de observator. Are o superputere: vede viața din diferite unghiuri. Momentul când intră în peisaj iepurele  numit foarte hotărât de proaspăta lui stăpână Dumnezeu, romanul capătă încă un substrat plin de mistere și întrebări.

Elly știe și îl vede pe Dumnezeul Creator, de aceea probabil un bun creștin ar striga „Blasfemie!” către acest titlu.

„- Tu crezi în Dumnezeu, Arthur?

- Dacă cred că un bătrân cu barbă albă din nori ne judecă pe noi, muritorii, conform unui cod moral de la unu la zece? Doamne ferește, draga mea Elly, nu! Aș fi fost aruncat cu mulți ani din viața asta, ținând cont de istoria mea de prost gust. Dacă cred într-un mister, fenomenul inexplicabil al vieții înseși? Acel ceva măreț care dă un sens inconsecvenței din viețile noastre; care ne oferă aspirații, dar și umilința de a ne scutura după o căzătură și de a o lua apoi de la capăt? Atunci da, cred. E sursa artei, a frumuseții, a iubirii și a dăruiește omenirii bunătatea supremă. Asta înseamnă pentru mine Dumnezeu. Asta înseamnă pentru mine viața. În asta cred eu.

- Crezi că un iepure ar putea fi Dumnezeu?

- Nu există niciun motiv pentru care un iepure nu ar putea fi Dumnezeu.”

Când mama ei merge să se trateze de cancer la sân, Elly fuge la dumnezeu și îl mângâie, în căutare de răspunsuri, iar dumnezeu îi răspunde. Începe astfel o prietenie animal-om pe care nu o voi uita nicidoată. Aproape că simt că de acum mă voi uita la iepruii tatei cu alți ochi.

O altă apariție fluorescentă în roman este Jenny Penny, prietena cea mai bună a lui Elly. Jenny Penny e de fapt o altă lume, cu alte reguli și concepții. N-o să confundați cu nimeni, căci în fiecare din noi se ascunde puțin din Jenny Penny, dar acel puțin îl ținem ascuns în spatele unor măști. 

Un roman care o să-ți frângă inima; un roman pe care nu îl vei înțelege din prima, ci abia după ce îți vei ridica ochii din el și vei privi lumea de afară, care pare cenușie în comparație cu paginile pline de viață ale acestui roman.

Faceți rost de el de pe Litera sau Libris. Vă invit să vă îndrăgostiți de o carte!

„Nimic nu rămâne uitat prea mult timp, Elly. Câteodată trebuie doar să reamintim lumii că suntem speciali și că suntem prezenți.”

„Amintirile... indiferent cât de mărunte sau inconsecvente ar fi, sunt paginile care ne definesc.”

„Sunetul trunchiului care se rupea, împrăștiind așchii și căzând la pământ, era sunetul pe care l-ar fi făcut inima lui dacă ar fi putut să vorbească.”

„Le făceam viața grea celor care mă iubeau.

Oare de ce facem toți asta?”