11 septembrie 2014

Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden • Recenzie





Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti. Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.


A trecut mult timp de când am vizionat pentru prima oară filmul premiat cu Oscar „Memoriile unei gheișe”. Țin minte că nu aveam mult peste paisprezece ani. Imediat ce s-a terminat, m-am documentat și am aflat de carte. Mi-am dorit încă de atunci să o citesc. Mereu îi admiram cu drag coperta pe când o zăream în librării și oftam de fiecare dată când priveam prețul.

Dar știți cum se spune. Lucrurile bune necesită o lungă așteptare. ─‿‿─
Am fost surprinsă să regăsesc în paginile acestui roman memorialistic atâta informație. Nu numai că pătrundem pe străzile din Kyoto ca niște invitați de onoare, dar avem ocazia să cunoaștem o adevărată lume despre care mulți nu știu atât de multe pe cât cred.

Așa cum am aflat din mulțumirile de la sfârșit, personajul principal, Sayuri/Chiyo, este creat după un tipar real. Povestea este fictivă, dar informațiile despre etapele pe care le are de săvârșit o tânără pentru a deveni gheișă sunt cât se poate de reale. ✿◠‿◠


Ar fi de prisos să mă apuc să vă povestesc romanul. Întrucât nu e un roman beletristic, trebuie să descoperiți singuri povestea din spatele coperții. Memoriile nu sunt povești care pot fi rezumate. Viețile nu pot fi rezumate, ci descoperite. Vă asigur că veți trăi o experiență pe cât de exotică, pe atât de memorabilă.

Am meditat, în zilele când citeam, ce învățături de viață poate oferi acest roman. Mă gândesc la cum e bine să stai cât mai departe de oamenii care îți vor răul (iar aici mă refer la nimeni alta decât gheișa Hatsumomo), dar doar atât de aproape cât să fie destul pentru a-ți îndeplini țelurile (mă refer la Mama).

Odată ce devine gheișă, romanul ia o turnură de poveste. Aici începe ficțiunea, imaginația autorului. Bărbații care intră în viața tinerei Sayuri, bine-cunoscutul Președinte care mi-a măcinat răbdările, Nobu-san care se dovedește a nu fi dispus să sacrifice totul pentru Sayuri, gheișa-călăuză Mameha care este inițiatoarea copilei Chiyo, transformând-o într-o adevărată legendă...

Un roman memorialistic care te lasă cu un gust plăcut. O aromă asiatică. Nu cunoaștem doar definiția deslușită a noțiunii de gheișă, ci pătrundem cu adevărat într-o lume sacră și putem fi martorii unei povești impresionante. ˆ▽ˆ


Singurele părți mai puțin bune la acest roman sunt detaliile care se abat de la adevăratul fir al acțiunii. În rest, totul este de poveste. ◑_◑

Ați citit acest roman? Aș vrea să împărtășim păreri. Vă aștept!

Romanul a fost și ecranizat în 2005. Prima dată am văzut filmul (care m-a fascinat, deși aveam doar 14 ani pe atunci), iar acum am reușit să citesc și cartea. Nu m-aș putea decide care este mai bună. Filmul, ce-i drept, nu e la fel de cuprinzător, dar are și părțile lui bune. Nu degeaba a luat trei Oscaruri!

2 comentarii:

  1. Da, dacă tot îmi plimb degetele pe tastatură, dacă tot am în plan să nu dorm, deși simt că mi se închid ochii, spun să nu trec cu vedere acest articol, motivul, este recenzia unei cărți superbe, pe care nu am avut ocazia să o lecturez , motiv pentru care îmi vine să mă trag singură de urechi sau să mă autopedepsesc precum făcea spiridușul de casă Dobby * din Harry Potter - nu știu de ce , dar am impresia că trebuie menționat asta * revenind . Iubesc cărțile ce au legătură cu tărâmul asiatic, fiecare carte lecturată te introduce într-o lume mult mai fascinantă decât impresia creată de o lectură superficială, vizionarea unui anime sau orice altceva, care nu este aprofundat... mi-e rușine că nu am lecturat cartea asta, deși filmul l-am văzut de nenumărate ori, se află printre preferatele mele. Iubesc ideea ce iese în relief, regret că fetele, sunt supuse la astfel de alegeri , că sunt antrenate să devină gheișă. Deși cartea este o ficțiune, autorul / Autoarea * încă nu m-am dumirit * a făcut o treabă excelentă, a reușit să împletească frumos ficțiunea cu o părticică reală și a creat o minunăție . Frumos mod de a recenzia , succes pe mai departe .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu, nu? E unul din cele mai frumoase filme făcute după o carte. Ah, când a murit Dobby... cât am mai plâns...
      La fel ca și tine (din nou) am așteptat ani de zile ca să citesc cartea asta, pe care am împrumutat-o de la prietenul meu. E lungă, așadar cuprinde multe detalii. Dar merită! Oh, e genul ăla de carte pe care când o privești în bibliotecă, îți reamintești de protagonistă, de viața ei, intri prin copertă în viața cărții. E un sentiment unic și nu știu cum reușesc cărțile astea, dragele ele, să aibă o așa putere asupra mea. Autorul* (în secțiunea cu mulțumiri spune cum a străbătut Japonia întreagă ca să adune toate informațiile pentru romanul său; de admirat!). Îți mulțumesc pentru cuvinte, sper să o citești cât mai curând. Mi-ar plăcea să stăm la discuții mai pe-ndelete în legătură cu povestea tinerei Sayuri. E interesant ce mistere se ascund în spatele tărâmurilor asiatice. Îmbrățișări! ♥

      Ștergere