Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden • Recenzie

Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti. Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

A trecut mult timp de când am vizionat pentru prima oară filmul premiat cu Oscar „Memoriile unei gheișe”. Țin minte că nu aveam mult peste paisprezece ani. Imediat ce s-a terminat, m-am documentat și am aflat de carte. Mi-am dorit încă de atunci să o citesc. Mereu îi admiram cu drag coperta pe când o zăream în librării și oftam de fiecare dată când priveam prețul.

Dar știți cum se spune. Lucrurile bune necesită o lungă așteptare. ─‿‿─
Am fost surprinsă să regăsesc în paginile acestui roman memorialistic atâta informație. Nu numai că pătrundem pe străzile din Kyoto ca niște invitați de onoare, dar avem ocazia să cunoaștem o adevărată lume despre care mulți nu știu atât de multe pe cât cred.

Așa cum am aflat din mulțumirile de la sfârșit, personajul principal, Sayuri/Chiyo, este creat după un tipar real. Povestea este fictivă, dar informațiile despre etapele pe care le are de săvârșit o tânără pentru a deveni gheișă sunt cât se poate de reale. ✿◠‿◠


Ar fi de prisos să mă apuc să vă povestesc romanul. Întrucât nu e un roman beletristic, trebuie să descoperiți singuri povestea din spatele coperții. Memoriile nu sunt povești care pot fi rezumate. Viețile nu pot fi rezumate, ci descoperite. Vă asigur că veți trăi o experiență pe cât de exotică, pe atât de memorabilă.

Am meditat, în zilele când citeam, ce învățături de viață poate oferi acest roman. Mă gândesc la cum e bine să stai cât mai departe de oamenii care îți vor răul (iar aici mă refer la nimeni alta decât gheișa Hatsumomo), dar doar atât de aproape cât să fie destul pentru a-ți îndeplini țelurile (mă refer la Mama).

Odată ce devine gheișă, romanul ia o turnură de poveste. Aici începe ficțiunea, imaginația autorului. Bărbații care intră în viața tinerei Sayuri, bine-cunoscutul Președinte care mi-a măcinat răbdările, Nobu-san care se dovedește a nu fi dispus să sacrifice totul pentru Sayuri, gheișa-călăuză Mameha care este inițiatoarea copilei Chiyo, transformând-o într-o adevărată legendă...

Un roman memorialistic care te lasă cu un gust plăcut. O aromă asiatică. Nu cunoaștem doar definiția deslușită a noțiunii de gheișă, ci pătrundem cu adevărat într-o lume sacră și putem fi martorii unei povești impresionante. ˆ▽ˆ

Singurele părți mai puțin bune la acest roman sunt detaliile care se abat de la adevăratul fir al acțiunii. În rest, totul este de poveste. ◑_◑

Ați citit acest roman? Aș vrea să împărtășim păreri. Vă aștept!

Romanul a fost și ecranizat în 2005. Prima dată am văzut filmul (care m-a fascinat, deși aveam doar 14 ani pe atunci), iar acum am reușit să citesc și cartea. Nu m-aș putea decide care este mai bună. Filmul, ce-i drept, nu e la fel de cuprinzător, dar are și părțile lui bune. Nu degeaba a luat trei Oscaruri!