Un pahar de „Game of Thrones” • Recenzie

„Winter is coming!” ar spune un drumeț al Ținutului Regelui, în loc de „Bună ziua”, așa că iată-mă și pe mine. Vine iarna, dragilor! Și se anunță a fi mai grozavă ca niciodată!

Robb Stark

Am început să vizionez acest serial relativ târziu, ținând cont că filmările primului sezon  au început prin 2010. Eu sunt un student întârziat la cursuri, dar cu poftă de cunoaștere!

Imediat ce am terminat de vizionat și ultimul episod din sezonul al patrulea, am zis că trebuie să scriu câteva rânduri despre serialul ăsta. Câteva, doar ca să îmi aștern undeva trăirile, dragostea și admirația profundă pe care o exala creierul meu.

Aș putea spune cu ușurință în glas că e unul din cele mai bune seriale pe care le-am văzut până acum. Scurt și cu o acțiune concentrată, care nu te mai lasă să respiri. Nu-ți permite nici o clipă să te plictisești de ce se întâmplă. Intrigi peste intrigi, rămâi suspendat în aer apoi aterizezi pe pământ, fără să știi cum s-au întâmplat toate astea. Te întrebi „ce mai poate urma acum?” și „cum naiba să-i omori pe toți?” și te rostogolești pe pat de entuziasm și neputință, iar apoi revii credincios la realitate. Și regreți că nu faci parte și tu din lumea personajelor de care te-ai îndrăgostit.

În acest moment sunt cu un ochi pe oferte la cărțile lui G.R.R. Martin și cu un ochi la calendar. Se pare că abia anul viitor o să îmi primesc doza următoare de urzeală.

Iar acum... oleacă de spoilers.

Cercei e atât de egoistă și frumoasă și arogantă și oribilă și detestabilă.

Tyrion e atât de... „iubibil”. N-ai cum să nu-l adori. E unul dintre personajele emblematice ale acestui mirobolant serial.

Joffrey e odios. Și odios e puțin spus. E un personaj de ordinul absurdului pe care îl urăsc nespus și am râs cu lacrimi când a murit.

Pe Jamie l-am urât trei sezoane constant, iar spre sezonul al patrulea am început să îmi pun întrebări în privința lui. Am ajuns chiar să îl tolerez. Avem o relație bună, bazată pe toleranță.

Felul în care îl ucid producătorii pe Eddard Stark m-a indignat. Am zis „nu poate, bre, să moară! Trebuie să îl aducă cineva la viață!” iar apoi mi-am dat seama că sindromul Supernatural îmi invadase globulele roșii. Mi-a părut rău pentru actor. Sean Bean e atât de carismatic. 

Pentru Jon Snow mă rog să trăiască ca să îmi bucure ochii și urechile și să nu am surpriza pe care am avut-o în penultimul episond al sezonului al treilea. E, de asemenea, unul din personajele de care nu te saturi. Doamne, abia aștept să citesc cărțile.

Catelyn Stark a fost fascinantă. O adevărată exponentă a feminității. Michelle Fairley și Sean Bean fac o pereche perfectă, atât cât durează ea.

Ah și lupii ăia minunați. Doamne ce lupi superbi și fascinanți.

Robb Stark e de-a dreptul perfect. Iar producătorii strică tot. Tot, dom'le, tot! 

Arya Stark e o adevărată plăcere. Una dintre proiecțiile mele din acest serial.

Îmi place cum Sansa evoluează de la fetița prostuță și credulă la femeia stăpână pe sine. Și e atât de frumoasă, Dumnezeule.

Și era să uit de această zeiță. Daenerys. Nu ai cum să n-o adori.

E greu să ții pasul cu puzderia de personaje. Sunt atât de multe încât poți ajunge să le și încurci și să nu le mai găsești locul! Dar cel mai fascinant lucru e că fiecare are o poveste interesantă și care te ține lipit de monitor. E imposibil să te saturi de serialul ăsta! Imposibil!

Până data viitoare,

bucurați-vă de dragoni!
Ilinca