„Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete și fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieții, o zdruncinătură din temelii, smulge tot ce-i voință ca pe niște frunze și duce în prăpastie inima întreagă.”
Cărțile scrise de autori cu nume răsunătoare mă atrag precum un magnet. Nu mă refer însă la orice fel de nume, ci la numele care au scris literatură, nu pseudoliteratură.
„Doamna Bovary” descrie povestea unei femei frumoase, atât la trup cât și la caracter, cu dorințe pe care doar romanele sale de dragoste le pot stăvili. Romanul începe cu creionarea vieții lui Charles Bovary, copilul soților Bovary. Charles este crescut într-o manieră feministă, sub tutela predominant a mamei, care îl îndrumă spre medicină, chiar dacă sărmanul Charles nu prea are nicio treabă cu meseria de doctor. Cel puțin, nu e un înnăscut.
Odată devenit doctor, se căsătorește cu o femeie văduvă, trecută de prima tinerețe, care are picioarele mereu reci și e foarte geloasă. Știe că Charles nu o iubește, dar nu acceptă asta niciodată.
Întâlnind-o pe frumoasa, tânăra și aspiranta Emma, Charles se trezește trăsnit de dragoste pentru această femeie, dragoste pe care o va păstra cu sfințenie în sufletul său până la finalul romanului, care se sfârșește într-o tonalitate îndoliată.
Emma, la începutul căsătoriei sale cu Charles, se arată sub imaginea îndrăgostitei. Înainte de a face pasul acesta, cititorului i se oferă această imagine a îndrăgostitei ca una specifică Emmei. Ceea ce cititorul nu știe e că Emma e una dintre cele mai complexe personalități feminine din literatura universală. Nici în momentul ăsta, după ce am terminat lectura cu multe frământări și întrebări, nu am reușit să o înțeleg pe deplin. Îmi dau dreptul să cred că în spatele conștiinței Emmei, cea țesută de narator între pagini, se lasă spațiu pentru conștiința cititorului, care este pus în scaunul judecătorului. Astfel, mi-am permis să mă întreb cine anume este de fapt Emma Bovary? Dar nu am reușit să îmi răspund, nu într-un mod care să mă mulțumească.
După mutarea în alt oraș, la Tostes, Emma și Charles merg împreună la o serată. Acesta este momentul în care visurile Emmei vor începe să fie bântuite de ilustre peisaje cu conți și prinți care-i cerșesc iubirea aceea prezentă doar în romanele de dragoste ale epocii. Țin neapărat să menționez că tind a crede că în acest moment, fiecare din noi are puțin din gândirea Emmei. Cine nu aspiră la acea dragoste desăvârșită, plină de dăruire și sacrificiu, din care te hrănești în permanență cu poftă și parcă nu te saturi niciodată?
Căsnicia ei cu Charles capătă din acest moment o nuanță cenușie, fadă, plictisitoare. Emma se aventurează în visuri cu realităţi care îi vor deveni, inevitabil, fatalice.
.jpg)
