28 septembrie 2014

„Mincinoșii”, de E. Lockhart • Recenzie

SINOPSIS

„Șocant, de o frumusețe tulburătoare și foarte bine construit, Mincinoșii o să-ți rămână în minte pentru totdeauna.” – John Green, autor al romanului Sub aceeași stea, bestseller 
New York Times

O familie frumoasă și distinsa.O insulă privată.O fată vulnerabilă și îndrăgostită.Un băiat curajos, plin de pasiune.Un grup de patru prieteni, Mincinoșii, a căror prietenie se dovedește a fi distructivă.O revoltă. Un accident. Un secret.Minciună după minciună.Dragoste adevărată.Adevarul.Citește Mincinoșii. Și dacă te întreabă cineva cum se sfârșește, minte, pur și simplu!

„Obsedant, sofisticat… Mincinoșii e un roman atât de captivant și de bine scris, încât nu numai adolescenții îl vor îndrăgi, ci și cititorii maturi.” – Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu tradiție, pentru care a păstra aparențele este vital și, în ultimă instanță, tragic.” – The Chicago Tribune


Ce părere am eu? 
≧◉◡◉≦ 

Cartea asta m-a terminat psihic, sinceră să fiu. Am cumpărat-o îl ultima săptămână de vacanță din bani care mi-au mai rămas după toată chestia cu „pregătirea pentru școală”. Are un preț bun, iar cartea este chiar de calitate. Nu știam nimic despre ea (chiar îmi place să cumpăr cărți despre care nu știu nimic), poate doar câteva recomandări pe facebook și atât. Nu e chiar atât de mediatizată pe cât mi-aș dori eu, dar sper totuși să devină la un moment dat. 

Am citit câteva pagini și am lăsat-o, gândindu-mă că voi intra în rutina obișnuită și o voi citi la școală sau în timpul meu liber. A ronțăit-o apoi ca ultimul șoricel de bibliotecă. Am înghețat de frig pe o bancă în parc încercând să-i deslușesc sfârșitul și nu am reușit. În clasă, cu căștile în urechi și ignorând pe toată lumea, am reușit. Am rămas șocată, dacă pot folosi acest cuvânt. Nici nu pot să exprim ca lumea ce am simțit când am terminat-o. Un gol în stomac, ca și cum aș fi căzut de la o înălțime foarte mare. Ceva similar căderilor dinaintea somnului profund. 

Nu mi-am revenit întreaga zi, deloc vreau să spun. Simțeam același gol oriunde mergeam și mă gândeam la cartea asta mai mult ca la orice test pe care l-aș fi dat vreodată. Pur și simplu nu înțelegeam nimic, iar în capul meu era o bătaie crâncenă între „Nu am dreptate” și „Ăsta e adevărul”. Am început să revizuiesc tot ce am citit și să-mi imaginez iar personajele, dintr-o altă perspectivă. Și atunci am înțeles că această carte are iz de carte psihologică. Deși e amuzantă și foarte ușor de citit, e ceva la ea care te face să aprofundezi, să te tot gândești și să gândești până ce exasperezi. Acest lucru mi-a plăcut la cartea asta. 

Coincidență sau nu, în perioada în care am citit-o aveam, și eu, de asemenea, migrene, ca și eroina noastră. Doamne, câte legături am mai făcut între mine și ea. Își descriea durerea mai bine decât mi-aș fi imaginat eu. Eu știam ce simte ea, eu mă pusesem în locul ei. 
O recomand din toată inima, e specială, efectiv. E ceva minunat la cartea asta care merită citit, ceva ce te-ar putea face să găsești niște răspunsuri și să faci ceva. E o carte care te poate bucura sau te poate întrista. Este o carte care merită. Nu ezitați, cumpărați-o, împrumutați-o, citiți-o, dragi cititori, citiți-o. Mi-e personal mi-a plăcut enorm. 

Editura: Trei
Traducător: Ana-Maria Man

Notă: 9,5/10  (>‿♥)  


Citate preferate:
„Eram calzi și tremuram,
și tineri și bătrâni de când lumea, 
și vii.”


„Tăcerea acoperă și protejează durerea”



Vă aștept cu mare drag părerile! ❁◕ ‿ ◕❁ 



4 comentarii:

  1. Este superba descrierea ta. Abia astept sa citesc aceasta carte. Mi-a placut si m-a incitat maxim acest paragraf: "Nici nu pot să exprim ca lumea ce am simțit când am terminat-o. Un gol în stomac, ca și cum aș fi căzut de la o înălțime foarte mare. Ceva similar căderilor dinaintea somnului profund."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să o citești cât de curând. Și îți mulțumesc foarte mult!

      Ștergere
  2. Am citit aceasta carte si e superba, cam acelasi sentiment am avut si eu dupa ce am terminat-o.
    P.S.: Am si eu un blog aici: http://booksormovie.blogspot.com/ te rog intra pe el si daca iti place aboneaza-te. Merci :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa recenzie.
    De-abia astept s-o citesc si eu.
    Pare o carte cu un impact puternic.

    RăspundețiȘtergere