„Fugara”, de Alice Munro ✵ Recenzie

Cartea scriitoarei Alice Munro cuprinde opt povestiri extraordinare despre natura infinit oscilantă şi surprinzătoare a dragostei. De la prima povestire, despre o tânără femeie care se dovedeşte incapabilă să-şi părăsească soţul, deşi îşi închipuie că este hotărâtă s-o facă, până la cele trei povestiri ce dezvăluie emoţiile complexe ale eroinei lor, o femeie pe nume Juliet, oamenii despre care scrie Munro – femei de toate vârstele şi stările sociale, cu prietenii, părinţii şi copiii lor – capătă sub ochii noştri o viaţă absolut reală, ca şi cum ne-ar fi vecini. Scriitoarea are darul miraculos de a face povestirile acestea la fel de autentice şi de memorabile ca povestea propriei noastre vieţi.

„Fugara este o carte atât de bună, încât nu vreau s-o discut într-o recenzie. Nici citatele, nici vreun sumar nu pot da seamă de calităţile ei. Singurul mod în care o puteţi aprecia cu adevărat este s-o citiţi. ... Revin de aceea la îndemnul de la care am pornit: Citiţi-o pe Munro! Citiţi-o pe Munro!“  — Jonathan Franzen, The New York Times Review of Books

Pentru început, vreau să o aplaud pe Florentina Tudor pentru coperta perfectă a acestei cărți. Nu vreau să par snoabă (că judec o carte după copertă sau așa ceva), dar uneori chiar am avut momente în care închideam pur și simplu cartea și mă holbam la această perfectă copertă. Contează faptul că pentru o carte atât de faină s-a ales o copertă la fel de faină.

În cazul în care vă plac povestirile, sunteți fani ai vieților dizolvate în câteva pagini, Alice Munro este ceea ce trebuie să căutați. Eu una am ales să încep invers, adică am luat-o de la capăt. „Fugara” este ultimul volum publicat de autoare, tradus la noi de editura Litera, pe lângă alte trei volume pe care le am acum în vizor („Dragă viață”, „Prea multă fericire” și „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”).

Romanul, un colaj de opt povestiri cu măiestrie finisate, aduce pe tavă în fața cititorului câteva bucăți de viață, presărate cu iubire, și ne pune să le gustăm, să ne îmbibăm mintea cu ele.

Odată ce am terminat de citit, mi-am dat seama că nu am ce să vă spun despre acțiunea din carte. Ar fi pur și simplu... o prisosință. Nu vă pot spune decât să o citiți. Sunt lucruri care nu pot fi explicate. La fel și cu cărțile, unele nu merită să le explici, căci după părerea mea, le piere misterul.

Prima povestire, intitulată „Fugara”, v-o pot rezuma, totuși, în câteva vorbe.


Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți încolțiți, acaparați, sufocați, dar incapabili să spuneți NU? Incapabili să vă răzvrătiți și să puneți capăt lezării permanente a sufletului vostru, chiar dacă sunteți strâns legat de cel care vă rănește? Cei mai mulți, probabil că da.

Însă, din neant, răsare o șansă care vă poate smulge din această suferință, care vă poate da acel imbold de care aveți nevoie. Ce faceți? Luați șansa de mână și vă eliberați? Veți alege fericirea voastră, sau fericirea celuilalt?

Ați putea fi surprinși de ce e capabilă ființa umană, în natura ei pură, în fața iubirii. Și ați fi surprinși și de puterea cu care Alice Munro dă viață personajelor sale. Nu mi-ar fi rușine să afirm că ele chiar sunt vii, trăiesc. Pentru că așa și ește. Trăiesc, câte puțin, în fiecare din noi.

✎ Îi îmbrățișez pe cei de la editura Litera pentru această carte și ocazia de a o parcurge și a-i simți mirosul. O puteți comanda de aici, la un preț promoțional! (Pe la sfârșitul lunii octombrie vă voi încânta cu o surprinză, în care vă voi include și această fabuloasă capodoperă.)