PewDiePie, pe numele real Felix Arvid Ulf Kjellberg (n. 24 octombrie 1989) este un comentator suedez de jocuri video peYouTube. Kjellberg este specializat în jocuri de groază și de acțiune. Canalul său are cea mai rapidă creștere de abonați YouTube, la 3 Iunie 2014 are 27.500.000 de abonați, ceea ce-l face cel mai mare canal pe YouTube. — mai multe aici.
Din punct de vedere temporal nu îmi mai amintesc datele exacte de când am început să îl urmăresc pe acest zeu al Youtube-ului. Ciudat este că, deși este doar un personaj virtual, i-am asimilat personalitatea ca și când ar fi un prieten, uneori un exemplu.
Canalul său de Youtube, rezervat commenting-ului de jocuri video, s-a transformat într-un fenomen la nivel global. Majoritatea adolescenților știu cine este, așadar nu vă voi plictisi prea mult cu date despre ce face. În mare parte, se exprimă liber și fără rețineri, aducând zâmbete, respingeri (după caz), lacrimi etc. pe fețele muritorilor.
Ca orice fangirl, la începuri am făcut o pasiune sinceră pentru el, o pasiune care, ca și la Camil Petrescu (vezi romanul subiectiv „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”), s-a transformat treptat în obsesie. Școala și cărțile nu au lăsat spațiu destul în viața mea pentru a-mi desfășura liber obsesia. Dar, lucrurul cel mai important la Felix este că, spre deosebire de alți vloggeri, bloggeri, producători de emisiuni online etc., el a creat între el și subscriberii lui AKA Bros Army o relație de prietenie virtuală, atât cât a fost posbil prin intermediul rețelei.
Am evoluat însă de la starea de obsesie la respect și plăcerea de a urmări un tânăr cu un simț al umorului care m-a surprins mereu. Uneori poate crea disconfort (faptul că înjură de-ți scapi săpunul și întreaga colecție de figurine cu de la Pokemon pe jos), dar nu asta e ceea ce cred eu că vrea să promoveze. Așa este, uneori poate fi exagerat, dar câți oameni mai au atâta poftă de a râde într-un deceniu al depresiilor, al modei self-harm și în care uităm să privim către viața noastră ca la un dar?
E milionar, poate chiar miliardar, iar asta o puteți verifica online dacă nu aveți încredere în mine. Sinceră să fiu, marketing sau nu, ce face el e spontan și mă bucur că, pe lângă răsplata cu cei peste 30 de milioane de subscriberi, are și un cont care îi asigură un trai fabulos lui și următoarelor 100 de generații care se vor naște în familia Kjellberg. Am ajuns la concluzia că cei care fac bani în mod cinstit sunt cei care trebuie să reprezinte un model pentru oameni, iar cei care fac asta necinsit, ei bine, cred că vă imaginați ce trebuie să reprezinte pentru omenire.
Am spus anterior că Pewdiepie a reușit să schimbe ceva la mine. De la engleza perfecționată (prin faptul că i-am urmărit multe din seriile de jocuri pe care le-a filmat până la ore atât nocturne, cât și diurne), care e un aspect ce nu ține neapărat de spiritualitate, m-a ajutat să văd noțiunea de viață altfel. Vă sună nebunesc, știu, pentru că pare anormal ca un om pe care nu l-ai cunoscut să facă așa ceva. Viața e un lucru scump, un dar divin, de care unii nu beneficiază, iar prețuirea ei e necesară, nu trebuie să lipsească. Uităm de multe ori că nimeni nu știe cu exactitate ce căutăm aici, de unde provenim, unde ne îndreptăm, dar ne plângem de lucrurile rele într-o infinitate de moduri. Am citit într-o carte la un moment dat: dacă în viață practici o meserie, faci ceva anume fără să-ți ajuți semenii, trăiești degeaba.
Veți spune că îl ajută aspectul fizic să prindă atât de bine la public, că dacă era mai strâmb, hâd, șpanchi etc. nu ar fi avut atât de mult succes. Dragii mei, natura noastră umană ne face să ne concentrăm pe învelișul de carne al oamenilor, nu pe esența care arde în interiorul lor. Trebuie să ne educăm astfel încât să privim dincolo de piele, în acest caz, dincolo de monitor.
Am deviat pe căi foarte sprituale și poate am atins cote care vi se vor părea absurde. Acum un an și ceva am intrat pe YT la trei dimineața, în căutare de video-uri care să mă sperie (nu întrebați). Știți cum e site-ul ăsta; de la un video cu pisici ajungi la mărturiile unor criminali, iar în final la cântece de leagăn pentru porcușorii de guineea. Așa am dat eu de tipul ăsta care, după câteva minute de urmărit ceva ce părea un joc video cu un personaj care fugea de un lungan cu costum negru (Slander Man, dragostea mea), a tras un răcnet strașnic de fetișcană la ananghie. Pe moment am făcut ochii mari, am sărit de pe scaun mai mult din cauza țipătului său atât de masculin, iar apoi am răbufnit în hohote de râs. Un oximoron, asta găsești în video-urile lui, iar asta m-a făcut atunci curioasă, întrucât cursorul mi-a aterizat pe numele canalului său de YT. Ce alegere înțeleaptă!
Eeeeeeh, dar mă lungesc mai ceva ca Slander Man. Nu vreau să-i scriu biografia (sau cel puțin, nu încă).
Pewdiepie vindecă depresii cu glasul lui când fuge de monștrii din Amnesia, zombii din The Last of Us sau The Walking Dead, îți deschide noi orizonturi ascultându-i cuvintele de blasfemie la adresa lui Justin Bieber și confirmă încă o dată că spiritul uman e veșnic surprinzător.
Pe final, dragi cititori,
THE
LEGEND
(video-uri pe care le consider emblematice pentru personalitatea lui Felix Kjellberg)
Comentariile aducătoare de injurii la adresa lui Pewdiepie nu sunt binevenite aici.
Hah te cred (si mie imi place Pewdiepie <3) adica este atat de destins si serios ca te vindeca de depresie...
RăspundețiȘtergereHaha! Dear one, mă bucur că mă înțelegi. Brofist! ♥
ȘtergereHe looks soo cute!
RăspundețiȘtergere