03 octombrie 2014

Concurs de la Libris ☾ Toamna Cărților ☽





Salutări, cititori frumoși!

Octombrie sosește cu surprize cu CĂRȚI pentru voi! Pentru că îmi sunteți dragi și pentru că fără voi nu aș fi ajuns până aici cu blogul, vă ofer încă un concurs, la care sper să vă înscrieți fără rețineri.

Nu știu de voi, dar eu am intrat foarte recent într-o librărie și am zărit câteva cărți pe care le zăream a suta oară și mi le doream, dar buzunarul nu mă ajuta deloc. Cred că mai sunt persoane care îmi înțeleg of-ul, iar pentru cei ca mine am pregătit un concurs, împreună cu librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți online, de unde să comandați tot ce vă poftește inima.


Întrucât am zis că e vorba de o surpriză cu cărți, iat-o: un voucher în valoare de 35 de lei pentru a vă achiziționa orice carte doriți de pe Libris

Ei, v-am captat atenția? 
Acum iată și cele câteva reguli pe care trebuie să le respectați pentru a vă înscrie în concurs:

 urmăriți-ne blogul (dreapta sus) prin Google+/ Facebook/Twitter;
✿ urmărți-ne blogul ȘI prin E-mail (dreapta);
✿ like la pagina de Facebook a sponsorului nostru: Libris;
✿ dați un share linkului de concurs pe orice rețea de socializare, fie ea Facebook, Tumbr, Twitter, Google+ etc.; puteți da câte un share pe zi, dacă doriți să vă creșteți șansele de câștig;
✿ lăsați un comentariu cu răspunsul la întrebarea Ce carte ai alege să citești într-o după-amiază însorită de toamnă? Detaliază de ce ai alege acea carte pentru o astfel de zi;
✿ pe lângă răspunsul la întrebare, scrieți-ne în comentariu numele cu care ați urmărit blogul, adresa de e-mail cu care ne-ați urmărit și linkul share-ului/urilor.

Câștigătorul îi voi alege în funcție de răspunsul la întrebare. Cel mai frumos și convingător răspuns va fi premiat. 

Concursul se va încheia la sfârșitul lunii noiembrie.
Vă îmbrățișez!

18 comentarii:

  1. https://www.facebook.com/gavrilutroxana/posts/506432002826784 shape pe facebook
    adresa de mail cu care urmăresc: gavrilutroxana@yahoo.com
    gfc: Roxana Gavrilut

    Era un soare aproape luminos care răzbătea peste cerul înorat. Era o zi de noiembrie, când am avut curajul să ies din vizuină şi să văd lumină, care însă s-a transformat într-o pată de întuneric. Timpul de mult nu mai are vreo revelanţă pentru pulsaţiile tic-tacului din interioru-mi. Vreau să ating cotele maxime ale irealului realităţii prin contopirea ei cu o carte de care m-am apucat de curând , dar care mi-a absorbit seva şi mi-a oferit să gust sângele neantului.Aş alege oricând, în orice zi de toamnă Oameni, îngeri şi demoni, de Lina Moacă pentru turcoazul acela care m-a urmărit noaptea în vise, ziua pe câmpurile imaginaţiei, care m-a făcut să tremur la atingerea muritoarei , pentru întunericul şi îngerii reci, pentru respiraţia sacadată în prezenţa fiinţelor nepâmântene şi pentru iubirea dintre ei. Oamenii, îngerii şi demonii Linei m-au purtat pe căi necunoscute şi am ajuns la concluzia că omul nu-ţi poate fi revelat niciodată.
    Mulţumesc de acest concurs, de oportunitate. Baftă tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  2. GFC: Madeline McKaler
    Facebook: DoubleJo Joo
    E-mail: broadhorizons@rocketmail.com
    Share: https://plus.google.com/112432247859832590931/posts/RUDBNDNMNbZ

    Toamna imi place sa citesc tot felul de carti cu tematica, sau macar care sa ma duca cu gandul la toamna. Cred ca as alege Ecouri de dincolo de moarte. Am inteles ca este o carte de toamna. Imi place ideea lui Theorin de a scrie o carte pentru fiecare anotimp.

    Frumos concurs. Succes tuturor si pupici ♥

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. GFC: Rose Hathaway
    Facebook: Teo AnNa
    Email: teora_kiss_you@yahoo.com
    Share twitter: https://twitter.com/RH_Shadowkissed/status/518443693045739520
    Share tumblr: http://rh-shadowkissed.tumblr.com/post/99151870725/surorile-biblioteca-concurs-de-la-libris-toamna
    Share Google+: https://plus.google.com/u/0/116717686428436931519/posts/ZXVZwdAs1oD
    Share Facebook: https://www.facebook.com/Teo.Rose.Hathaway/posts/829233850460539

    Mirific decor: un parc liniştit presărat cu frunze arămii care după o vară în care m-au ascuns în umbrele lor tainice, acum se aştern la picioarele mele. Razele plăpânde ale soarelui mă învăluie cu căldura lor delicată, specifică unei zile în regatul toamnei. În acest decor de poveste mi-ar plăcea să mă delectez cu volumul Dezvăluiri de sucub de Richelle Mead. Condusă de dorinţa de a elucida misterul acestei serii, tind să descopăr şi ultima probă, testul suprem la care autoarea o supune pe încântătoarea Georgina Kincaid. Curiozitatea îmi mistuie fiinţa şi îmi sporeşte nerăbdarea de a afla grandiosul final al sucubului nostru neastâmpărat, mereu dornic de aventură şi care ar înfrunta şi iadul pentru a-i proteja pe cei la care ţine. Întorcând fiecare pagină cu emoţie şi nerăbdare, aş ajunge să descifrez şi cele mai ascunse taine pe care autoarea le-a camuflat printre paginile cărţii.
    Curgerea tumultoasă a secundelor ar încremeni, acestea rămânând suspendate în neant, oferindu-mi posibilitatea de a depăşi complet barierele spatio-temporale ale lumii efemere şi de a mă ancora în lumea fantasticului, contopindu-mă cu aceasta. În jurul meu, frunzele s-ar lăsa conduse de vânt pe o melodie lentă de vals interpretată de rândunicile care se pregătesc să le spună "adio". Vântul îmi biciuieşte chipul iar frunzele îmi oferă îmbrăţişarea lor rece, purtând fiorul mortii. Aşa cum natura şi-a dat ultima suflare şi s-a cuibărit în braţele morţii, tot astfel, şi eu voi îmbrăţişa finalul acestei serii fantastice care nopţi de-a rândul m-a învăluit cu misterul şi farmecul ei.

    Vreau să mulţumesc pentru acest concurs minunat atât organizatorilor cât şi sponsorului! ♥.

    RăspundețiȘtergere
  7. GFC-ul cu care urmăresc blogul: Anndrei
    iar e-mail-ul e andre.cioata17@yahoo.com
    Share-ul e și el aici: https://www.facebook.com/andrei.cioata.5/posts/534914613321540

    O carte pe care aș citi-o după-amiază însorită de toamnă? Să mă gândesc! Nu am timp de gândire, nu? Pot să sun un prieten? Hm.
    Nu cred c-aș putea să mă concentrez asupra unei cărți în timp ce sunt înconjurat de viața și arta naturii, naturii de toamnă. Însăși toamna, cu paginile ei nescrise, cu cuvintele și necuvintele ei, cu frunzele amestecate cu pământ și leșinate de răceala vântului, cu animalele ce se adăpostesc de frig în căutarea lor disperată după boabe și hrană, după supraviețuire, cu oamenii ce trebăluiesc câmpurile, ștergându-și sudoarea feței cu mâneca hainei murdare, cu râurile ce gem de moarte și de neviață, toamna cu plânsetul pământului secătuit de forță și de speranță, cu iarba smulsă de jumătatea trupului de gurile flămânde ale animalelor, toamna, cu totul ei, este o carte, este o capodoperă. Nu, nu, nu e o carte. Nici o capodoperă. Este doar o poveste. O poveste cu final fericit, care nu îți lasă loc de interpretări, deoarece toamna este ceea ce trebuie să știm cu toții: nu moarte, așa cum gândește toată lumea, ci viață și renaștere. Da, renaștere, renaștere a tot ceea ce înseamnă viitor. Este creație de viață, toamna este anii care urmează, nu cei care au trecut, nici cei care sunt, toamna este vântul ce trece printre degetele lungi ale copacilor, este Soarele ce, vânăt așa cum este, își încordează mușchii trimițând căldura acestui exercițiu nouă. Da, nouă, oamenilor. Merităm această căldură care să ne îndemne trupurile la viață, să le scoată din tremuriciul provocat de respirația rece și parcă, uneori, plină de gheață, a acestui anotimp feeric și ambrozic.
    Dar, deși nu vreau să mă abat de la regula concursului, cred că mi-ar plăcea să citesc, stând în foișorul de care atârnă, nepăsător și puternic, scheletul trandafirului alb care și-a scuturat toate petalele și se pregătește să intre într-un „somn adânc de frumusețe”, romanul lui Watson, „Înainte să adorm.” Titlul mă îndeamnă să citesc acest roman, pe lângă faptul că am auzit mult prea multe cuvinte deosebite și recenzii bune legate de roman. Mi-ar face o plăcere deosebit să îmbin gândurile și descrierile scriitorului, cu gândurile mele, cu toamna de afară și cu sufletul ei. Și, Doamne, nu specific faptul că în curând o să apară și filmul după acest roman, și aș fi absolut încântat dacă aș avea ocazia să fac o comparație între ecranizare și film. Trec peste faptul că eroina filmului are niște ochi, ca să folosesc un termen în vogă, „bestiali”.

    Îți mulțumesc pentru concursul tău frumos și pentru posibilitate, felicitări sponsorului!

    RăspundețiȘtergere
  8. Când toată nostalgia urcă în mine şi încerc să mă bucur la maximum de razele palide ale soarelui tomnatic, alung fiorii reci ai vântului de octombrie cu o carte plină de mistere noi, care îmi încălzeşte inima şi mă aruncă în vise ce mă poartă cât mai departe, spre lumi nemaivăzute, nemaiauzite, nemaiîntâlnite, în mine sau dincolo de mine... Plonjez în acel miros inconfundabil al unei cărţi care se transformă în praf de zâne şi-mi crează fluturi în stomac ca atunci când mă îndrăgostesc. Aşa văd şi simt eu întâlnirea cu o carte nedeschisă încă, “Visătoarea din Ostende” de Eric-Emmanuel Schmitt, într-o zi însorită de toamnă :)

    GFC: Ania Vilal
    E-mail: laviniaal@yahoo.com
    Am dat like paginii FB cu numele Lavinia Alexa.
    Share public pentru concurs aici:
    https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=506826032788339&id=100003828414305
    Distribuire pe Google+ cu numele Lavinia Alexa: https://plus.google.com/u/0/101137908667704460768/posts/3g2k9ZS8ep8
    Mulţumim pentru concurs! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alte distribuiri publice ale concursului:

      10.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=507255912745351&id=100003828414305
      11.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=507729042698038&id=100003828414305
      12.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=508242739313335&id=100003828414305
      13.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=508704035933872&id=100003828414305
      14.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=509320092538933&id=100003828414305
      15.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=509647722506170&id=100003828414305
      16.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=510136409123968&id=100003828414305
      17.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=510481012422841&id=100003828414305
      18.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=510996062371336&id=100003828414305
      19.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=511342355670040&id=100003828414305
      20.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=511751868962422&id=100003828414305
      21.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=512196278917981&id=100003828414305
      22.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=512595088878100&id=100003828414305
      23.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=512980395506236&id=100003828414305
      24.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=513416345462641&id=100003828414305
      25.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=513848825419393&id=100003828414305


      26.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=514123472058595&id=100003828414305
      27.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=514569865347289&id=100003828414305
      28.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=515094025294873&id=100003828414305
      29.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=515533965250879&id=100003828414305
      30.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=515828461888096&id=100003828414305&pnref=story
      31.10.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=516254308512178&id=100003828414305&pnref=story

      Ștergere
    2. 1.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=516701155134160&id=100003828414305&pnref=story
      2.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=517036365100639&id=100003828414305
      3.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=517712188366390&id=100003828414305
      4.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=518406631630279&id=100003828414305&pnref=story
      5.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=519364361534506&id=100003828414305&pnref=story
      6.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=520212821449660&id=100003828414305&pnref=story
      7.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=520655308072078&id=100003828414305&pnref=story
      10.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=521904487947160&id=100003828414305&pnref=story
      11.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=522334657904143&id=100003828414305&pnref=story
      12.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=522740857863523&id=100003828414305&pnref=story
      13.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=523273354476940&id=100003828414305&pnref=story
      14.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=523601297777479&id=100003828414305&pnref=story

      16.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=524336821037260&id=100003828414305&pnref=story
      17.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=524892040981738&id=100003828414305
      18.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=525311617606447&id=100003828414305&pnref=story
      19.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=525733650897577&id=100003828414305&pnref=story
      20.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=526110080859934&id=100003828414305&pnref=story
      21.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=526508550820087&id=100003828414305&pnref=story
      23.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=527511290719813&id=100003828414305&pnref=story
      24.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=527916814012594&id=100003828414305&pnref=story
      25.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=528406280630314&id=100003828414305&pnref=story
      26.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=528918657245743&id=100003828414305&pnref=story
      27.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=529422100528732&id=100003828414305&pnref=story
      28.11.2014
      https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=529886503815625&id=100003828414305&pnref=story

      :)

      Ștergere
  9. Fie că sunt reci și mohorâte, sau sunt însorite și călduroase, zilele lui octombrie au întotdeauna acel ceva care te îmbie să lenevești sub pătură, indiferent dacă ești în timpul săptămânii și nici nu vrei să te gândești la toate lucrurile pe care trebuie să le faci, sau e weekend și totul timpul ți-l aloci ție.
    Genul de zi în care aș lua un "Mic dejun cu Socrate ", chiar și după ora 18. Puțină literatură, mai multă filosofie și un infinit de lecții de viață între paginile unei cărți de pe noptiera mea într-o zi de toamnă. Ce poate fi mai bine decât să citești un capitol despre visare, întrerupt de nesfârșitul fir al gândurilor idealiste și mici flash-uri din viitor?
    Probabil că ar fi mai bună o petrecută în doi, în timp ce îl auzi pe el trebăluind prin casă iar tu, ghemuindu-te sub pilota călduroasă, citești ce cred într-adevăr cei mai înțelepți despre dragoste și puterea omului de a o oferi.
    Aș citi "Mic dejun cu Socrate" pentru că m-am îndrăgostit de filosofie și de frumos. Sau pentru că, mai avem nevoie din când în când, de un mic ajutor, un imbold de la o instanță obiectivă. Simplă la o primă vedere, simplă până la final, dar atât de răscolitoare și chinuitoare după ceva timp, cartea mea ideală pentru o după-amiază de toamnă este răspunsul pentru cele mai avide întrebări ale ființei umane.

    GFC: Oanaaa.
    e-mail: oanaungureanu96@yahoo.com
    Facebook: Oana Ungureanu
    Am dat share pe Twitter https://twitter.com/OanaUngureanu2/status/522011477985603584

    RăspundețiȘtergere
  10. Gfc: Andreea Ilie
    Email: deea_princes95@yahoo.com
    Fb nume: Ilie Andreea
    Share facebook: https://www.facebook.com/ilie.andreea.583/posts/796696047040421
    Share twitter: https://twitter.com/Andre_NDede/status/522046609669234688
    Share pinterest: http://www.pinterest.com/pin/526710118894238704/
    Google+: https://plus.google.com/u/0/104986104795146182286/posts/FJPAhmvGpGn

    Într-o frumoasă după-amiază de toamnă ar fi plăcut să citim un roman clasic. O carte care mi-a rămas întipărită în minte şi care s-ar potrivi foarte bine cu această vreme, destul de imprevizibilă, ar fi "Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen. Este o poveste, atât despre prejudecăţile claselor sociale din secolul al XIX-lea, cât şi despre mândria ce îi ţine pe îndrăgostiţi departe unul de celălalt.
    Acest roman superb, dincolo de idealul dragostei pentru dragoste, aduce în discuţie condiţia femeii într-o societate în care partea masculină domină, căsătoria de convenienţă şi incapacitatea de a trece graniţele unor clase sociale, prestabilite prin naştere şi titlul moştenit din generaţie în generaţie.
    Perfectă pentru o zi însorită de toamnă, "Mândrie şi prejudecată" este o poveste de dragoste captivantă, cu două personaje şi personalităţi puternice, genul acela de personaje pe care nu le-ai vedea niciodată împreună, pentru că nu s-ar suporta, şi, totuşi, exact genul acela de personaje între care s-ar putea înfiripa dragostea.

    Multumim pentru concurs, atât blogului, cât şi sponsorului! Baftă tuturor! :D

    RăspundețiȘtergere
  11. https://www.facebook.com/denisa.lazu

    RăspundețiȘtergere
  12. Cartea pe care as citi-o intr-o zi insorita de toamna este My own Mr. Darcy de Karey White. Este o carte inspirata dupa romanului lui Jane Austen, Mandrie si prejudecata, diferentele fiind timpul in care se petrece actiunea si deznodamantul. Este o carte minunata, cu o eroina la fel de puternica si frumoasa ca Elizabeth Bennett si cu doi barbati frumosi care se bat pentru dragostea ei. De ce am ales-o pentru o zi de toamna insorita? Elizabeth - asa se numeste eroina cartii My own Mr. Darcy -, dupa vizionarea filmului Mandrie si prejudecata, se indragosteste de personajul Mr. Darcy, mai precis de actorul ce-l interpreteaza si decide ca viitorul ei sot sa fie asemenea lui. Pentru ca nu este o simpla poveste de dragoste in scena apar, aproape concomitent, atat idealul ei masculin (Mr. Darcy) cat si un alt tanar, care nu corespunde cu cerintele privind barbatul ideal, dar are calitati ce o determina sa se indragosteasca de ea. Desi barbatul ideal are toate caracteristicile lui Mr. Darcy, ii lipseste blandetea acestuia si intelegerea si, mai ales, iubirea fata de Elizabeth, lucruri pe care aceasta le gaseste in Chad, adevarata ei iubire.
    Imi place aceasta carte pentru ca in final invinge dragostea adevarata si nu cea ideala. Este o carte cu final moralizator in care cititorul afla ca Fat Frumos nu este intotdeauna acelasi cu sufletul pereche.

    O recomand tuturor persoanelor care vor sa afle ce inseamna dragostea adevarata!

    Share: https://www.facebook.com/alwssa/posts/975683629115343
    Facebook: Alina Sampetru
    Twitter: Alina Sampetru

    Multumesc pentru concurs!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Share twitter: https://twitter.com/alwssa12/status/525603411190747136

      Ștergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pentru o după-amiază însorită de toamnă, fără să stau prea mult pe gânduri, cred că aş alege "Pădurea norvegiană" de Haruki Murakami. Autorul este unul dintre preferaţii mei, iar romanul este unul molcom, exact ca soarele blând de toamnă, însă are acea notă melanolică potrivită unui anotimp asociat cu moartea lentă a naturii. De asemenea, mi se pare că firul naraţiunii nu este atât de intens încât să te facă să pierzi din vedere ceea ce te înconjoară, cum ar fi o carte thriller, fantasy sau SF, dar nu e nici atât de slab încât să te facă să-ţi pierzi interesul în ceea ce lecturezi. În fine, ce vreau să zic e că "Pădurea norvegiană" este o lectură potrivită pentru toamnă, deoarece nostalgia emanată dintre paginile ei încântă şi înfioară cititorul în aceeaşi măsură în care ar face-o o după-amiază însorită de toamnă, cu soarele ei blând, dar cu dinţi, şi cu puzderia de culori minunate ce se întrepătrund în covorul de frunze de la picioarele noastre.

    P.S. Mulţumim pentru concurs! Îmi plac la nebunie concursurile unde câştigătorii sunt desemnaţi nu aleatoriu, ci în funcţie de creativitate, de ideile pe care le au, de sentimentele pe care le nutresc faţă de cărţi. :)

    Pe Facebook urmăresc cu numele Loredana Adriana.
    Pe GFC cu numele Loredana Malic.
    Prin e-mail cu adresa loredana.adriana@gmail.com.
    Link-urile share-urilor:
    Facebook: https://www.facebook.com/loredana.adriana.m/posts/10205405036231988?pnref=story
    Twitter: https://twitter.com/anaderol

    RăspundețiȘtergere
  15. https://twitter.com/rusisch_nastya/status/535865677924425728
    fb: pauna oana
    email: anastacie93@yahoo.com
    Pentru ca azi nu am reusit sa o cumpar, as imprumuta Ura,prietenie,dragoste,casatorie de Alice Munro si as devora-o.

    RăspundețiȘtergere