Zi după zi, de David Levithan • Recenzie

Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire": Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice. Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi.

 Dacă ați trăit măcar o dată senzația de fluturi în stomac (sau fluturi prin toate venele, mâncărimi ale gingiilor, starea permanentă de visare, gânduri juvenile sau v-ați trezit zâmbind de unii singuri în autobuz), atunci înțelegeți ce vrea Levithan să spună.

Personajul principal al cărții „Zi după zi” de David Levithan e nimeni altul decât A., un suflet (?) aș putea spune, care în fiecare altă dimineață se trezește într-un nou trup. Ideea asta stârnește o oarecare curiozitate, nu-i așa? Cam ăsta a fost și unul din motivele pentru care m-am apucat să citesc acest roman.

Nimic nou în viața lui A. până în clipa în care se trezește în corpul unui tânăr care are o iubită, pe Rhiannon. Rhiannon, fata care îl aruncă pe A. într-o altă lume, care îl face să pice într-un univers necunoscut lui. Vă sună cunoscut? Mie da.

E interesant punctul de vedere pe care îl impune Levithan. Nu am mai întâlnit până acum o carte cu o astfel de perspectivă (subiectivă, dar oarecum obiectivă, căci îi cunoaștem prin intermediul lui A. și pe cei în ale căror trupuri se trezește în fiecare zi.

Cel mai mult mi-a plăcut ideea de materialitate a corpului uman pe care am regăsit-o în paginile cărții. În definitiv, corpurile noastre sunt doar ambalaje, nimic mai mult, prin urmare sufletul nu are gen, el nu e feminin sau masculin, ci pur și simplu iubești fără să ții cont de nimic altceva în afara sentimentelor tale.

Singurul minus pe care l-aș putea acorda este pentru lipsa expozițiunii. Ni se trântește în față o intrigă, fără să ni se explice exact care e povestea lui A. Pe lângă asta, acțiunea se pierde la un moment dat, totul transformându-se într-un tumult de detalii și sentimente în care te pierzi și uiți ce se întâmplă. În rest, totul e formidabil și foarte frumos conturat. Sfârșitul este, ei bine, neașteptat... atât vreau să vă divulg. Sper că v-am convins să puneți mâna pe carte. 

„Diavolul nu obligă pe nimeni să facă ceva. Oamenii fac anumite lucruri și apoi dau vina pe diavol.”

„oamenii normali simt dorința să ia un moment și să-l facă să dureze veșnic”

„Când prima dragoste se sfârșește, cei mai mulți oameni știu că vor veni și altele. N-au terminat cu iubirea, iubirea nu a terminat cu ei. Nu va fi niciodată la fel ca prima, dar va fi mai bună în diferite feluri.”

„Devotament neîntemeiat. Acceptarea fricii de a fi cu persoana nepotrivită pentru că nu reușești să faci față fricii de a fi singur.”

„Toți vrem ca totul să fie bine. Nici măcar nu ne dorim să fie fantastic sau splendid sau nemaipomenit. Ne mulțumim să acceptăm să fie bine, fiindcă în majoritatea timpului bine e de ajuns.”