Înainte să adorm, de S.J. Watson ♣ Recenzie

date tehnice
autor: S.J. Watson
titlu original: Before I go asleep
editura: Trei (FictionConnection)
traducător: Laurențiu Dulman
nr. pag.: 439

In fiecare dimineata, Christine se trezeste fara sa stie cine este. De indata ce adoarme i se sterge orice amintire. Pana si sotul ei, Ben, i se pare un strain, care ii explica in fiecare zi cine este, ce s-a intamplat pana acum si cum a devenit amnezica. Incurajata de doctorul ei, Christine incepe sa tina un jurnal al amintirilor din acea zi. Doar ca, intr-o buna zi, deschizandu-l, descopera ca a scris in el ceva straniu: “Sa nu ai incredere in Ben”. Dintr-odata, incepe sa puna sub semnul intrebarii tot ce i-a spus sotul ei pana atunci.

Oare ce tip de accident a adus-o in aceasta stare?

In cine sa aiba incredere?

De ce ar minti-o Ben?

„Ce carte superbă, nemaipomenită, fantastică, fabuloasă... ”

„... trebuie să o citești, Ilinca!”

„Doamne, e cartea mea preferată!!!” 

OK, OK!!! Am priceput deja!! 
Am reușit. Oh, da. Am reușit să o termin de citit și bine am făcut că nu am abandonat-o de tot. Aș fi ratat o adevărată poveste!

Aflăm de la sfârșitul cărții că „evenimentele descrise în acest roman sunt în întregime fictive”, așadar povestea Christinei Lucas nu poate fi așezată în rândul cazurilor reale. Fiind însă inspirată din cazurile unor amnezici, povestea lui Chrissy este, fără doar și poate, o poveste pe care nu o poți uita așa, pur și simplu.

Așa-zisul accident pe care soțul ei pretinde că ea l-a suferit în urmă cu mai bine de 20 de ani se vrea a fi cauza uitării ei perpetue. În primele pagini ale romanului nu prea am putut înțelege de ce toată lumea îmi arunca în cap această carte, strigând: DOAMNE, ASTA E CEA MAI TARE CARTE PE CARE AM CITIT-O VREODATĂ! Ei, zău așa? Ce-o fi așa de special la cartea asta?



Am lăsat-o deoparte de câteva ori, așadar expozițiunea se întinde cam mult și te poate plictisi ușor. Nu avem o intrigă, ținând cont că faptul ce generează acțiunea este imposibilitatea Christinei de a-și aminti cine este, cu cine trăiește, unde se află și așa mai departe. Însă, în momentul în care mi-am dat seama că e ceva putred la mijloc cu soțul ei, Ben, am zis că trebuie să aflu ce ascunde. Sunt mândră de mine. Nu am avut încredere în el de la bun început. 

Cum eu sunt cu învățăturile și povețele pe care le extrag din cărți, mă gândesc că am învățat de la Christine că nu e niciodată, dar NICIODATĂ bine să îți riști fericirea, chiar dacă ea pălește uneori, pentru o clipă de extaz. Extazul trece, plăcerea e efemeră. Nimic nu se compară cu liniștea casei, cu ochii copilului tău și sărutul de noapte bună din partea soțului tău. E simplu să cazi în capcana șarpelui, mai ales dacă ești un șoricel înfometat. 

Altă morală ar fi că niciodată nu știi cât de bine cunoști un om, în special dacă e cel alături de care te trezești în fiecare dimineață. Bineînțeles, cazul Christinei e special. Ea e amnezică. Nu toți avem ghinionul ei. Ironia e că ea ajunge să-și piardă amintirile („Ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?”) și încrederea în realitate tocmai pentru că se încrede într-un om oarecare, care se dovedește a fi ceea ce nu este. 

Ah, ce mi-a plăcut! Cartea are și un oarecare iz polițist, și asta îi sporește misterul. Un roman care te învață multe, asta dacă știi cum și din ce perspectivă să îl privești. 

Ați citit această carte? Dacă da, vă aștept să povestim. Dacă nu, atunci ce mai așteptați?! Nu ați înțeles că e deja printre cărțile mele preferate?!?

„Unele lucruri e mai bine să nu ți le amintești. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.”

„Întotdeauna e mai ușor să faci un lucru după ce l-ai făcut o dată.”

„Ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?”