Luiza Textoris, de Corin Braga • Recenzie

Date tehnice:
Titlu: Luiza Textoris
Autor: Corin Braga
Editura: Polirom, 2012
Număr de pagini: 376

Luiza Textoris este o fata cu nasul cirn si ochi exoftalmici careia ii place atit de mult sa viseze, incit sfirseste prin a nu mai distinge delirul de realitate. Fascinata de trairile onirice, ea isi creeaza dubli de vis ca sa exploreze lumi paralele, contorsionate, intrepatrunse cu realitatea de zi cu zi. In acelasi timp, inevitabil, are de suportat consecintele in viata normala: dedublare, schizofrenie, personalitate multipla. Starile de somn paradoxal si apoi de trezie paradoxala creeaza o arhitectura etajata, cu planuri suprapuse si incrucisate, in care personajele se comporta in realitate ca si cum ar visa si in cosmar ca si cum ar fi lucide. Romanul uneste vizionarismul psihedelic romantic cu universurile virtuale postmoderne.Luiza Textoris este al treilea roman din ciclul Noctambulii, dupa Claustrofobul si Hidra.

„Luiza Textoris era o fată cu nasul cârn şi ochi exoftalmici. 

Îi plăcea să doarmă, fiindcă în fiecare noapte în interiorul capului, pe spatele pleoapelor închise, i se deschidea o sală de cinematograf.”

Când am prins pentru prima oară cartea asta în mâini, nu știam de unde să o iau. Am citit-o cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri din Iași, sau mai pe scurt FILIT, în cadrul căruia s-au organizat o puzderie de concursuri și activități. Mai mare dragul îți era să te simți elev. Concursul în care era inclusă și cerința de a citi și „Luiza Textoris” de Corin Braga cerea elevilor să evalueze cărțile citite cu un punctaj, iar la final se făcea o sumă și se alegea un câștigător.

Trecând peste detaliile care țin de practică, am să intru în universul Luizei, care e imposibil să nu vrăjească. Țin minte că atunci când dădeam paginile, căscam ochii tot mai mult și mă întrebam, ducându-mi degetul la bărbie, dacă asta CHIAR e o carte scrisă de un autor român.

Nu seamănă deloc cu nicio operă care prefigurează în programa școlară; tocmai asta m-a scos dintre cărțile de variante și m-a așezat frumușel pe pat, cu cartea lui Braga în brațe.

Luiza e o aventurieră, adolescenta fascinată de tainele conștiinței umane și ale visului în principal. Scena din incipitul romanului e delicioasă:

„Ori de câte ori se întâmpla să nu viseze, Luiza se simţea fragilă şi neajutorată. În ziua aceea nu îşi găsea locul între oameni şi avea impresia că îi lipseşte ceva important, că viaţa nu merită trăită. Mama ei, Regine Textoris, o femeie înaltă, rece, cu obraji de marmură portocalie străbătută de firişoare roşii, o lua în derâdere de fiecare dată când, neatentă, neajutorată, navigând încă printre imaginile din vis, Luiza se împiedica de cum ieşea din cameră.

— Cineva e îmbufnat în dimineaţa asta?

— Eu nu, spuse Luiza, eu sunt o extraterestră. Nu ştiu de ce m‑aţi mai înfiat…

— A, acum începe povestea cu romanul familial…, se lămuri Michael Textoris, aruncând cât colo cravata, al cărei nod nu îi izbutea nicicum.

— Seamănă cu Emma, comentă Regine.

— Nu semăn cu nimeni, eu sunt Peter Pan, bombăni Luiza, împleticindu‑se în cămaşa de noapte către sala de baie.8

— Eşti fată, nu poţi fi Peter Pan, eventual doar Wendy, aruncă în urma ei Michael Textoris.”

Și asta nu e tot. Nu numai că abordează o tematică ce se pliază într-un mod înfiorător cu mintea tinerilor de astăzi, dar în aventurile Luizei în lumea tenebroasă a viselor i se alătură Fulviu, un fel de dublu masculin al tinerei cu nasul cârn și ochi exoftalmici.

Ce poate fi mai frumos decât asta? Să te întinzi în pat și să îți controlezi visele?

Da, asta am spus și eu înainte de a depăși o jumătate din roman. Știți vorba aia, nimic din ce e bun nu durează la nesfârșit. Cei doi tineri și-au creat în visele lor câte un dublu, Fulviu pe Anir iar Luiza pe Adela. Aceste două dubluri sunt proiecții onirice îmbunătățite ale celor doi. Cei doi încep să viseze împreună, dacă așa ceva poate suna cât de cât normal. Își procură împreună un jurnal al viselor în care își notează însemnări noi din povestea dublurilor din vise. Aici apare un impas în citirea acestui roman și poate singurul minus pe care aș putea să i-l atribui și reproșez lui Corin Braga. Narațiunea realității se împletește cu narațiunea viselor și la un moment dat nu mai știi ce e adevărat și ce e oniric. Nu mai știam când Luiza e trează cu adevărat și nici când doarme. Așa cum nici ea ajunge să nu mai știe la un moment dat.

Povestea misterioasă a familiei Textoris se extinde atunci când Luiza își dă seama de secretele pe care le ascunde mama sa, Regine. Am să încerc să nu dau spoilere, așa că nu vă spun mai multe. Ca impuls către lectură, vă zic că aș fi dat o zi din viața mea ca să pot pătrunde măcar câteva ore cu Luiza în lumea țesută de mintea ei. Am recomandat acest roman tuturor adolescenților care au dubii în privința talentelor românești. Prea mult 50 Shades of Grey, prea mult Divergent sau The Fault in Our Stars. 

Adevărata literatură o avem sub nasul nostru. Ce ne oprește din a deschide cutia Pandorei?

„Luiza Textoris”  e unul din romanele mele preferate care secretă acel gen de epic de care nu te mai saturi și pe care ajungi să îl trăiești chiar tu însuți, în subconștientul tău. E ca o ciocolată pe care o mănânci și care cu fiecare mușcătură ți se pare că devine tot mai delicioasă.

Și în fond, Luiza știe prea bine că nicio realitate nu bate visul:

„Câtă vreme visez, nu mă simt amenințată. Indiferent cât de îngrozitoare sunt visele.”